SEMNE BUNE: UN PREMIU LITERAR

Posted: noiembrie 22, 2011 in Premii literare
Etichete:, , , ,

Am primit în dar un premiu literar! Oops, m-am exprimat în versuri! Nu, nu intraţi în panică, n-am lăsat romanul pentru poezie. „Abandonul calului negru” nu va fi urmat de abandonul prozei …

Semne Bune pentru Victor Alartes 

Micul meu premiu poartă un nume nu neapărat celebru, dar simpatic şi încurajator: Semne Bune. Un mare semn bun este, zic eu, faptul că premiul mi-a fost acordat de scriitoarea Monica Ramirez, autoarea a şapte romane publicate cu succes în Statele Unite şi membră a Espionage Writers of America (EWA).

Monica Ramirez a fost lectorul atelierelor de creative writing oferite în cadrul proiectului AdLittera. Am avut norocul să fiu invitat la unul dintre aceste ateliere, cel desfăşurat într-o sâmbătă de octombrie în atmosfera primitoare şi relaxată a Cafenelei Carada, şi ţin să spun că a fost o experienţă nu doar utilă, ci şi cu totul deosebită. Datorită stilului extrem de interactiv, aplicat şi constructiv (în alte trei cuvinte, the American way) al atelierului, în doar patru ore şi ceva am învăţat şi am încercat o grămadă de lucruri, jucându-mă cu tehnici literare care pot „transforma o idee într-un roman de succes”, ca s-o citez chiar pe Monica Ramirez.

After work(shop), m-am înhămat şi la nişte homework – am comis „Crima perfectă” chiar înainte de deadline. Iar v-aţi speriat degeaba, e vorba doar de o proză scurtă! Care, deşi imperfectă, nu numai pentru că a fost plăsmuită contracronometru, mi-a adus cel dintâi – sper că nu şi ultimul! – premiu literar. Bine, m-am mai clasat eu pe locuri onorabile la câteva olimpiade (şcolare, nu sportive), dar astea nu se pun la socoteală – s-au petrecut în vremuri demult apuse…

Dovezi concludente că tot ce v-am povestit aici nu e produsul imaginaţiei mele şi nici vreo diversiune (deşi librăria Diverta din Sun Plaza a găzduit festivitatea de premiere din 19 noiembrie ) găsiţi la: http://idc.adlittera.com/laureatii-idc-2011/ şi la http://semnebune.ro/2011/premierea-condeielor-2011/ .

Victor Alartes

 „Abandonul calului negru” este „un roman politic, aflat la graniţa dintre realitate şi ficţiune, un roman care se citeşte atât de uşor, încât nu am putut să îl las din mână, tot sperând că omul cu pricina, personajul principal, poate învinge monştrii şi reuşi o schimbare de atmosferă într-o ţară despre care ştim cu toţii unde se află”.

Astfel scrie Jovi in cronica publicata pe filme-carti.ro! Versiunea integrala a acesteia poate fi citita aici:

http://filme-carti.ro/carti/abandonul-calului-negru-de-victor-alartes-13543/

Acesta este primul – dar nicidecum si ultimul – guest post gazduit pe blogul „Abandonului calului negru”. Intrucat articolele mele au inceput sa fie publicate pe alte site-uri (www.filme-carti.ro si www.gsp.ro), am considerat ca e momentul sa invit cititorii romanului „Abandonul calului negru” si vizitatorii blogului cu acelasi nume sa contribuie la bunul mers al acestuia cu opiniile si  impresiile lor.

Ileana a fost cea dintai care a raspuns acestui apel cu un original articol-recomandare pentru petrecerea timpului liber. Cu acest prilej este inaugurat si sistemul de notare al blogului, care se bazeaza nu pe stele, ci pe cai negri si pe un … magarus!

Acestea fiind spuse, adica scrise, va las sa cititi articolul Ilenei si sper sa va placa!

Victor Alartes

 

Am fost foarte uimită iarna trecută când prietenul meu Frunză, cu care ieşisem în oraş, mi-a spus că ştie el un loc fain, asta pentru că ştiam ca e genul de om care stă în casă şi citeşte toată ziua, de unde să ştie el un loc fain.
Mirarea a fost şi mai mare când am intrat într-un bloc pe calea Victoriei, nu exista niciun afiş la intrare. Am urcat pe o scară aşa cum se făceau acum o sută de ani şi am ajuns la o uşă veche mâzgălită. Pe ea scria Sala de Lectură (ceainăria Teatrului Act). M-am gândit: e clar, tipic pentru Frunză.

Dar am avut chiar o surpriză, înăuntru era plăcut, cochet, intim, nu aveai cum să nu te simţi bine. Am intrat ca în apartamentul cuiva, ar fi putut foarte bine să fie apartamentul lui Marcel Iureş. Sunt mai multe camere, cu perne, fotolii, parchet de lemn. Atmosfera e faină, eşti înconjurat de cărţi, poţi să citeşti din oricare, să bei ceai, să mănânci prăjiturele de casă sau magiun Topoloveni.
Sala de Lectura

„Sala de Lectură – Ceainăria Teatrului Act”, Calea Victoriei 126, etaj 2, Bucureşti, program: zilnic, intre 15:00 şi 23:00, site:http://www.teatrulact.ro/

De obicei e plin, tineri care mai de care cu personalitate care trebuie afişată, groovy, hipsteri, într-un cuvânt, „artişti”. Oricum, în tot tabloul pestriţ, cele mai autentice par să fie domnişoarele care servesc, probabil studente, integrate perfect în atmosferă şi care par să se simtă bine printre cărţi, ceaiuri şi prăjiturele de casă, şi care îţi pun ce muzică vrei, de obicei jazz.

Acum, că stau să mă gândesc, nu ştiu de unde ştia Frunză de Sala de Lectură, bănuiesc că de la Larisa. Voi aveţi grijă cui daţi mai departe mesajul.

Ileana

Nota acordată „Sălii de Lectură – Ceainăria Teatrului Act”:

    = este musai sa mergeti acolo!

 

Precizari privind sistemul de notare de pe acest blog:

5 cai negrieste musai sa mergeti acolo!

4 cai negri: merita sa mergeti acolo!

3 cai negri: merge sa mergeti acolo!

2 cai negri: daca n-aveti ce face, mergeti acolo! 

un cal negru: doar daca n-aveti incotro, mergeti acolo! 

un magarus: nu mergeti acolo nici in ruptul capului!

Tom Hanks in Larry CrowneForrest Gump este un film care m-a impresionat si m-a influentat. Nu intamplator “Abandonul calului negru” incepe si se termina cu referiri la Forrest Gump. Iar Forrest Gump nu poate fi decat Tom Hanks.

Pentru Tom Hanks am tinut sa vad “Larry Crowne”. Ei bine, n-a meritat! Marele actor n-a reusit sa salveze un film mediocru si plictisitor. Asa cum Hagi a fost genial ca fotbalist si neperformant ca antrenor, si Hanks a picat cu brio examenul ca producator, scenarist si regizor. Noroc ca a fost si pe “teren” si a mai driblat din cand in cand – prin cele cateva momente de virtuozitate actoriceasca – banalitatea obositoare a acestei comedii chinuite, care nu prea reuseste sa spuna nimic nimanui.

Personajul lui Tom Hanks, Larry, se vrea a fi un soi de Forrest Gump cu vreo 20 de ani mai intelept sau doar mai batran, dar la fel de inocent si de apt sa gaseasca in el resurse nebanuite de a o lua de la capat cand totul pare pierdut. Julia Roberts este din nou profesoara, ca si in “Mona Lisa Smile”. Rezultatul acestei combinatii de personaje mai mult preluate decat prelucrate este insa cel putin dezamagitor. Pentru un film care se vrea o comedie romantica tesuta in jurul a doi mari actori, personajele lui Hanks si Roberts petrec mult prea putin timp impreuna – si acela cusut cu ata alba…

In plus, drama lui Larry, un etern “angajat al lunii” care este concediat pe neasteptate si se straduieste sa se reinventeze, este abordata superficial. Tensiunea dramatica aproape ca nu exista, de parca realizatorii s-au temut sa nu-l streseze prea mult pe spectator cu vreo problema serioasa din viata reala. Pierderea locului de munca si a a casei sunt tratate cu un umor ieftin si fortat. De fapt, toate momentele care i-ar fi putut conferi acestui film o adiere de profunzime sunt ratate cu o perseverenta demna de o cauza mai buna.

Mama lui Forrest Gump spunea ca viata e ca o cutie cu bomboane – daca nu o deschizi nu vei afla ce gust au acestea. Am deschis cutia “Larry Crowne” si am ramas cu un gust amar… Sper insa ca este doar o fotografie miscata din filmul exceptional al carierei unui actor cu totul special.

Daca as avea privilegiul de a schimba cateva vorbe cu Tom Hanks, i-as spune: Te rog mult sa nu dai legenda lui Forrest Gump pe comedioara lui Larry Crowne! E o afacere proasta…. Mai bine ai ramane Forrest. Sau naufragiatul. Sau Viktor cel naufragiat intr-un “terminal” de aeroport. Sau, poate, agentul FBI care nu se da batut din “Prinde-ma daca poti”. Sau cine vrei tu din tot ce ai fost…

Tom, esti un actor mult prea mare ca sa te dai acum pe mana unui regizor si a unui scenarist de duzina! Altfel vor circula si pe seama ta bancuri precum cel cu Sergiu Nicolaescu. Cum, nu-l stiti pe Nicolaescu? A, nu stiti bancul… Vi-l spun eu: Regia: Sergiu Nicolaescu. Scenariul: Sergiu Nicolaescu, dupa o idee de: Sergiu Nicolaescu. In rolul principal: Sergiu Nicolaescu. Si in rolul chinezului: Sergiu Nicolaescu.

Si in cinematografie, ca si in viata, ce-i prea mult strica. Iar de la Forrest Gump la Larry Crowne e o cale atat de lunga incat ar fi fost mai bine ca aici sa nu se ajunga. Necazul e ca, pentru a stabili cat de mult e prea mult, trebuie sa treci granita si sa privesti inapoi. Nu cu manie. Doar cu luciditate. Si cred ca Tom Hanks va avea puterea sa faca asta…

Bac 2011

Bac 2011

Toate recordurile au fost zdrobite: peste jumatate dintre elevi au picat bacul! S-a vegheat – inclusiv cu camere video – ca nimeni sa nu copieze. Foarte bine si frumos, dar i-a vegheat cineva pe autorii subiectelor in timp ce le asterneau pe hartie? Probabil ca nu, intrucat, cel putin la proba de romana, e evident ca si-au facut de cap. Mai bine isi reprimau creativitatea exuberanta si le copiau de pe undeva…

Subiectele au fost formulate pretios, pretentios, scortos, ba chiar dusmanos, de parca erau destinate unui concurs pentru critici literari. Sa te pronunti asupra particularitatilor de constructie a personajului dintr-un text dramatic apartinand unui autor canonic! Sa explici rolul punctelor de suspensie dintr-o secventa! Sa scrii un text de tip argumentativ despre cunoasterea de sine! Să transcrii două cuvinte care aparţin câmpului semantic al creaţiei! Vorba unui fost premier, suna ca dracu’! Si e doar bacu’! Bacalaureat, nu masterat in teorie literara!

Victimele acestor cerinte cu aparenta stiintifica au fost niste elevi, inclusiv de la grupuri scolare industriale, care probabil ca nici nu au inteles ce i-a lovit. Daca ar fi fost formulate omeneste, cu un dram de bunavointa sau de empatie, aceste subiecte le-ar fi oferit unora dintre acesti adolescenti – care nu si-au propus neaparat sa devina literati sau savanti – sansa de a intelege macar ce se vrea de la sufletul lor. Foarte bine puncteaza Alina Mungiu Pippidi in articolul ”Bacalaureatul la romana, o bataie de joc nationala” (http://www.romaniacurata.ro/bacalaureatul-la-romana-o-bataie-de-joc-nationala-1581.htm): „Sunt autor dramatic, dar rad de ma stric cand citesc asemenea pretentiosenii in limba de lemn a unei critici literare de mult apuse.”

De ce nu li se poate vorbi absolventilor de liceu pe intelesul lor? De ce o piesa de teatru nu e o piesa de teatru pe biletul de examen, ci devine obligatoriu un „text dramatic”? Nu sunt romanele lui Camil Petrescu texte? Si nu prezinta drame? E chiar atat de impardonabil ca un elev sa creada ca un roman e un soi de text dramatic? Trebuie prinsi copiii in astfel de capcane de doi lei bucata? Cine spune cand merge la teatru: ma duc sa vizionez punerea in scena a unui „text dramatic”? Nimeni, nici macar autorii subiectelor de la bac. Cine stie care autor e canonic si care nu? Eu stiu doar ca unii scriitori sunt clasici. Acum am aflat ca ar fi, de fapt, canonici. Sau canonicii sunt alta mancare de peste?

N-ar fi mai pragmatic si mai rezonabil sa fie testata capacitatea celor care termina scoala de a comunica eficient si corect in limba romana si de a folosi un vocabular adecvat? In viata de zi cu zi, probabil ca nu-i va intreba nimeni despre personajele din piesele parabolice ale lui Sorescu, dar cu certitudine vor avea de redactat cereri, plangeri sau petitii! Si habar nu vor avea cum sa le scrie…

Este timpul sa fie oprita canonada de „te(x)ste dramatice” impotriva elevilor! Este timpul sa li se ceara – in loc de „zadarnicii omenesti”, ca sa citez tocmai din textul din „Nunta in cer” care a „picat” la acest bac istoric si isteric – sa dovedeasca abilitatea de utilizare decenta a limbii romane. Le-ar folosi cu adevarat in „campul muncii”, nu in „campul semantic al creatiei”. Cat despre punctele de suspensie ale lui Eliade, pastrati-le pentru olimpiade!


Sucesul obtinut in dauna altora in absenta unor sanse egale la startul cursei nu este cu adevarat meritat.
Egalitatea si succesul trebuie reconsiderate si reconciliate pentru ca societatea sa fie nu ideala, dar macar functionala. Altfel, avem de-a face doar cu o ipocrizie care nu duce nicaieri. Un teatru ieftin care nu prea mai pacaleste pe nimeni. O vinovata joaca de-a societatea.

Cititi intregul articol, intitulat „Succesul, egalitatea si joaca de-a societatea”, la:
http://alartes.ro/dilemele-societatii/succesul-egalitatea-si-joaca-de-a-societatea

Capitanul nationalei in meciul cu Bosnia a fost Mutu.

Singurul participant la concurs care a indicat rapsunsul corect a fost Florin G., care a scris:  ” Adi Mutu. Mai sare el calul (negru?), dar cand e in forma, e briliant.” A fost in forma, a fost briliant, a fost capitan. In consecinta, un exemplar din „Abandonul calului negru” cu autograful autorului va ajunge la el. Nu la Mutu, ci la Florin G.!

Tot un exemplar din „Abandonul calului negru” va primi si Luciana Calin, pentru ca a participat la doua dintre primele trei concursuri initiate pe acest blog, dar si pentru ca jucatorul indicat de aceasta drept capitan, Marica, a jucat foarte bine si a marcat doua goluri.  

Alte optiuni ale participantilor la concurs au vizat fotbalisti foarte tineri: Torje si Pantilimon. Sunt doi fotbalisti pe care si eu ii vad ca lideri ai noii generatii si potentiali viitori capitani ai nationalei, dupa cum am scris si aici: https://abandonulcaluluinegru.wordpress.com/2011/05/22/chivu-capitanul-nationalei-lui-mutu/

Spuneam in articolul ”Chivu, capitanul nationalei lui Mutu”, preluat si de gsp.ro sub titlul „Chivu, un cal negru pe tabla de sah a fotbalului romanesc”  (http://www.gsp.ro/fotbal/nationala/chivu-un-cal-negru-pe-tabla-de-sah-a-fotbalului-romanesc-241611.html) ca la nationala e necesar un nou inceput. Dupa un 3-0 spectaculos cu Bosnia, Mutu a declarat ca acesta este un nou inceput. Desi inceputul la care ma gandeam eu ar fi fost fara Mutu, cred ca “briliantul” si-a castigat ieri dreptul sa-si spuna si ultimul cuvant. Mutu a vorbit pe teren. Si, odata cu el, ceilalti veterani: Rat, Marica si Tamas.

Mutu a fost, in sfarsit, “capitanul nationalei lui Mutu”. Cand a plecat Chivu, baiatul bun, care obosise, s-a intors fiul risipitor, cu ambitia intacta. A avut o atitudine pozitiva, fara niciun fel de ghilimele, intr-o selectionata ofensiva si exuberanta. Un Mutu care s-a pus in slujba echipei, renuntand la vedetisme. Nu e mai putin adevarat ca baricadarea in defensiva din alte meciuri  – si nu numai din mandatul lui Lucescu junior – il cam lasa fara obiectul muncii. Stilul avantat, cu asumarea riscurilor aferente, i-a dat posibilitatea sa isi arate clasa si sa-i puna in valoare si pe altii.   

MutuRazvan a fost inspirat ca a schimbat ce era de schimbat, dar n-a renuntat total la vechea garda. Si ca i-a incredintat banderola lui Mutu. A trecut peste conflictul cu el, asa cum a trecut si peste asperitatile relatiei cu Marica si cu Tamas… N-a putut trece peste lipsa de sustinere si de incredere cu care s-a confruntat. A invins cu 3-0 si a  plecat. Nimic nou sub soare: tatal sau a fost indepartat de la nationala dupa un 4-0 cu Austria.

N-am luat gol, desi s-a simtit lipsa lui Chivu in aparare. A fost insa alegerea lui sa renunte acum. Si alegerea lui Mutu sa mai creada intr-o sansa. Se prea poate sa fie prea tarziu si prea putin. Dar macar este fotbal adevarat si frumos, iar minuni s-au mai vazut… 

Mi-ar placea teribil sa prindem locul doi si “nebunul frumos” Mutu sa-i spuna “calului negru” Chivu: “Cristi, ajuta-ne la baraj!”. Si “suporterul” Chivu sa puna umarul. Umarul lui care i-a creat atatea probleme. In fond, si Hagi s-a intors candva sa ajute nationala.     

Un gest ar putea face si Mircea Sandu, care, pe site-ul FRF, se razboieste cu un ziarist. “Cate am făcut eu pentru fotbalul romanesc nu vei putea dumneata face în zece vieţi pentru presa romaneasca” suna admonestarea eternului presedinte, vesnic deranjat de “carcotelile” unora sau altora. I-as sugera sa mai faca ceva pentru fotbalul romanesc: sa stearga acest drept la replica. Sau, mai bine, sa puna altceva in loc. Nu, nu ma gandeam la o demisie. Doar la o stire despre starea sanatatii lui Nesu. Sau la o incurajare de la Nasu pentru Nesu.

Fotbalul ca spectacol a fost salvat. A fost descoperit si testat cu succes antidotul la antifotbal: Tiki Taka. Nu e (inca) un cantec al Shakirei, e un joc al bucuriei. Si al performantei, deopotriva.

Gasiti intregul articol, intitulat „TIKI TAKA: ANTIDOT LA ANTIFOTBAL” pe:

http://alartes.ro/index.php/2011/05/tiki-taka-antidot-la-antifotbal/

Castigatorul concursului este Bogdi, care a trimis bancul:

„Pacala si Tandala si-au cumparat cate un cal si nu-i puteau deosebi.
Pacala i-a taiat o ureche calului sau, iar Tandala i-a taiat coada calului sau. Apoi, de bucurie ca au gasit o cale de a-i diferentia, s-au imbatat si au uitat al cui e calul fara coada si al cui e cel fara ureche.
Pacala a venit insa cu o idee geniala:
– Hai sa ii deosebim altfel: sa zicem ca acela alb e al tau, iar calul negru e al meu!”

Bogdi va primi un exemplar din “Abandonul calului negru” cu autograful autorului.