Capitolul IV. Cutia Pandorei

Posted: Martie 20, 2011 in 4. Cutia Pandorei

”Ne jucăm de-a eroii  fiindcă suntem laşi şi de-a sfinţii fiindcă suntem răi; ne jucăm de-a asasinii fiindcă murim de dorinţa de a ne omorî aproapele, ne  jucăm  fiindcă suntem mincinoşi din naştere.”

Jean-Paul Sartre

Când a aflat că printre persoanele cu care mă consult pe tema guvernării se numără şi Minodora Tudorache, profesorul Mogoşanu mi-a zis că trebuie neapărat să îmi spună anumite lucruri despre aceasta.

– Minodora mi-a fost studentă pe vremea când eram asistent universitar. Îmi amintesc că nu era o studentă sclipitoare – se folosea mai mult de memorie decât de inteligenţă – dar era extrem de ambiţioasă. A avut note foarte bune şi, după terminarea studiilor, a rămas în cadrul facultăţii. Atunci când mi-am studiat dosarul de la CNSAS am avut surpriza să descopăr că delaţiunile ei au jucat un rol important în îndepărtarea mea de la Universitatea din Bucureşti. Numele ei real nu apare pe notele informative, acestea fiind semnate cu numele de cod Dora. O singură persoană a fost însă prezentă la toate situaţiile descrise de informatoarea Dora, iar acea persoană este Minodora Tudorache. În plus, ofiţerul care i-a dat acest nume de cod n-a fost prea inspirat în asigurarea conspirativităţii informatoarei Dora, pentru că numele se regăseşte atât în prenumele Minodora,  cât şi în numele de familie Tudorache. Povestea însă nu se încheie aici, ci mai are un episod petrecut după revoluţie. Am avut atunci o tentativă de a-mi relua cariera universitară, dar nu am fost deloc primit cu braţele deschise la Facultatea de Istorie. Nu venisem la Bucureşti să revendic ceva sau să îmi fac dreptate pentru ce mi se întâmplase cu mulţi ani în urmă, dar e posibil ca cei ce se ştiau cu musca pe căciulă să se fi temut de întoarcerea mea. Doream pur şi simplu să predau istorie studenţilor după abolirea cenzurii ideologice. Una dintre persoanele care au tras sfori pentru a mă determina să renunţ la ideea revenirii la Facultatea de Istorie a fost chiar Minodora Tudorache.

– Câtă meschinărie! am exclamat eu. Aceeaşi persoană v-a făcut rău şi înainte şi după revoluţie. Şi nu i-aţi atras atenţia că, de fapt, ea este cea care nu are niciun pic de integritate morală?

– La vremea aceea habar nu aveam că ea a fost cea care mă turnase la Securitate, mi-a explicat profesorul Mogoşanu. Mult mai târziu, peste nişte ani buni, am avut acces la dosarul meu de urmărire.

(…)

De la: Milena Jarolimova

Către: Valer Tameş

Subiect:Criza loveşte în plin

Data: Marţi , 16 septembrie 2008

Salut, Valer!

Din păcate, cele mai sumbre previziuni ale mele încep să se adeverească. După ce ieri au fost anunţate oficial falimentul celebrei bănci de investiţii Lehman Brothers şi preluarea altei mari bănci de investiţii, Merrill Lynch, de către Bank of America, acum câteva minute banca centrală a Statelor Unite a informat că îi va acorda firmei AIG – cea mai mare societate de asigurări din lume – un ajutor financiar de nu mai puţin de 85 miliarde de dolari, pentru a o salva de la faliment.

Este deja incontestabil că ne aflăm în toiul unei crize financiare extrem de puternice, iar  instalarea recesiunii economice nu mai poate fi evitată şi nici nu va întârzia prea mult, poate doar câteva luni. Cred că, dacă guvernele din America, dar şi din Europa şi Asia, vor adopta măsuri de politică economică prompte, coerente şi foarte bine ţintite, dimensiunile şi durata crizei ar putea fi limitate. Dacă însă nu se va întâmpla aşa, mă tem că am putea asista la o criză de o amploare comparabilă cu cea a Marii Depresiuni din 1929-1933.

Oricum ar fi, efectele crizei se vor simţi în curând în toată lumea, inclusiv în Europa Centrală şi de Est. Dacă vei ajunge prim-ministru, vei avea de înfruntat o situaţie economică foarte dificilă şi a cărei dinamică va fi foarte greu de anticipat.

Numai bine,

Milena

(…)

– Îmi este clar acum că sunt urmărit. M-am întâlnit atunci întâmplător cu Cosmina pe Calea Victoriei. De vreme ce nici eu nu ştiam că o voi întâlni, cum de a putut acel paparazzo să se afle exact la locul potrivit în momentul potrivit pentru a face aceste poze? Singura explicaţie plauzibilă este că se afla permanent pe urmele mele. Şi mai este ceva, la fel de grav. Nu au publicat pozele a doua zi după consumarea evenimentului, ci au aşteptat mai bine de două luni să se încingă lupta politică – este evident că n-au avut ca scop doar să vândă ziarul, ci au urmărit să facă un joc politic.

– Când se apropie alegerile, o parte a presei face jocuri politice, Valer. De altfel, nu puţini dintre patronii de presă urmăresc promovarea intereselor lor politice mai degrabă decât vânzarea ziarului respectiv. Unele ziare şi televiziuni fac jocuri subtile, altele se ocupă cu cele murdare. Sfatul meu e să-i ignori pe aceştia din urmă. Nu e cazul să te cobori la nivelul lor. Nu intra în hora lor!

– După cum văd că se derulează lupta electorală şi încotro se îndreaptă, mă întreb dacă este cazul să mă cobor şi la nivelul politicienilor. Nici nu ştiu care horă e mai de evitat, am comentat eu.

– Tu nu intri în hora politicienilor, Valer – tu eşti cel care va conduce dansul după alegeri.

În seara zilei de 31 octombrie, care a marcat debutul campaniei electorale oficiale, am deschis televizorul pe la ora 21,30. Pe ecran a apărut nimeni alta decât Minodora Tudorache, care îl ataca verbal, cu mult aplomb, pe ministrul de finanţe Papoianu. Am dedus din derularea conversaţiei că acesta tocmai afirmase că guvernul nu avea cum să prevadă că economia românească va fi afectată de criza financiară globală.

– Spuneţi că n-aţi ştiut? Este o minciună gogonată! a tunat  doamna Tudorache. Consiliera voastră economică, Milena Jarolimova, v-a avertizat în repetate rânduri, dar i-aţi reziliat contractul! N-aţi vrut să ştiţi! Aţi băgat capul în nisip ca struţul, domnilor guvernanţi, şi aţi năvălit ca nişte lăcuste nesătule peste resursele bugetului acestei ţări!

Desigur că, pe fond, Minodora Tudorache cam avea dreptate, dar mi-aş fi dorit foarte mult să nu fie tocmai ea, informatoarea Dora, vârful de lance al atacurilor împotriva guvernului. Laurian Papoianu a ezitat câteva clipe, apoi a ripostat:

–  Aveţi un mare talent de acuzator public, dar nu vă daţi seama că aveţi şi o la fel de mare problemă de etică, doamna Tudorache?

De data aceasta eram total de acord cu spusele lui Papoianu.

– Vă asigur că nu am nicio problemă de etică, a replicat doamna Tudorache cu un tupeu uimitor, cel puţin pentru mine.

– La tupeu nu vă întrece nimeni, a constatat şi Papoianu. Vă voi explica eu problema dumneavoastră de etică.

Oare o va demasca acesta în direct şi la o oră de vârf pe informatoarea Dora?  m-am întrebat. Nu mi-ar fi displăcut să fie aşa, deşi ministrul de finanţe nu era deloc cavalerul fără pată şi prihană care să arunce primul cu piatra… Am primit răspunsul peste doar câteva secunde.

– Analizele economice ale domnişoarei Jarolimova ar fi trebuit să rămână confidenţiale, potrivit contractului de consultanţă pe care l-a semnat, a continuat ministrul. Constat cu mult regret că nu s-a întâmplat aşa. Probabil că fostul ei amic, domnul Tameş – pe care preşedintele Necşanu îl tot vântură, mai în glumă, mai în serios, ca soluţie de prim-ministru –, le-a obţinut de la ea şi vi le-a furnizat ca să le folosiţi ca muniţie electorală împotriva mea şi a partidului meu. Este ruşinos ce faceţi şi cred că telespectatorii vor înţelege că nu puteam lucra cu astfel de oameni.

Deci aceasta era problema de etică la care se referea Papoianu. Iar atacul lui mă viza în primul rând pe mine!

Am sunat-o, la câteva minute după încheierea emisiunii, pe doamna Tudorache pentru a afla de unde avea informaţiile privind avertismentele pe care Milena le lansase ministrului de finanţe şi premierului în ce priveşte impactul crizei financiare. Cu alte cuvinte, doream să mă lămuresc cine erau informatorii informatoarei Dora.

– Cineva din minister, mi-a răspuns ea, senină. Avem acolo câţiva oameni care nu s-au dat cu actuala putere.

– Dar ar accepta acel ”cineva din minister” să recunoască public că v-a furnizat această informaţie?

– Nu, i-am promis că nu îl dau în vileag. Altfel şi-ar pierde imediat postul, vă daţi seama.

– De parcă nu şi-ar fi pierdut nimeni postul din cauza dumneavoastră! nu m-am putut abţine să nu ripostez.

– Ce vreţi să spuneţi?

– Vreau să spun că unora cărora le-a plăcut cândva să-şi toarne profesorii sau colegii le place acum să se folosească de turnătoriile altora, tovarăşa Dora! am răspuns şi am închis brusc telefonul, răpindu-i astfel posibilitatea de a mai încropi vreo replică.

(…)

De la: Milena Jarolimova

Către: Valer Tameş

Subiect: Iată dovada!

Data: Sâmbătă , 1 noiembrie 2008

Nu-mi vine să cred cât de departe poate merge mârşăvia unor politicieni!

Înregistrarea video a intervenţiei mele la teleconferinţă este disponibilă pe website-ul Institutului de Studii privind Stabilitatea Financiară din Praga şi poate fi accesată la adresa: www.ifss.cz/2008springconf/Jarolimova.mpeg.

Ai acordul meu s-o foloseşti cum consideri tu că este mai bine pentru a demonta acuzaţiile ridicole ale lui Papoianu.

Numai bine,

Milena

(…)

Liviu Ştefancu, directorul de la Business TV, m-a sfătuit să trimit acest fragment din înregistrarea video a discursului Milenei postului public de televiziune, care găzduise  confruntarea dintre Minodora Tudorache şi Laurian Papoianu, solicitând să fie difuzată ca drept la replică.

– Nu este deloc necesar să apari tu pe post şi să oferi explicaţii suplimentare. Înregistrarea vorbeşte de la sine, a insistat el.

– Aşa am să fac.

– Ar mai fi ceva. Aş fi dispus, ba chiar  interesat, să difuzez ulterior întreaga intervenţie a Milenei pe Business TV, în cadrul unei emisiuni despre criza financiară globală.

– Chiar te rog s-o faci, i-am spus.

– Am însă nevoie să fie şi ea de acord.

– Mi-a scris că am acordul ei să folosesc înregistrarea aşa cum cred că este mai bine.

– Atunci totul este perfect, a conchis Ştefancu.

Editorialul „Vocea raţiunii şi guvernul de surzi” de Septimiu Minea, apărut în ziarul „Observatorul” din 4 noiembrie 2008:

„Am vizionat la televizor înregistrarea discursului domnişoarei Milena Jarolimova la o teleconferinţă ştiinţifică pe tema finanţelor internaţionale, care s-a desfăşurat cu câteva luni în urmă. Pe atunci, această economistă, exponenta a scolii de gândire economica de la prestigioasa universitate americană UCLA, acorda consultanţă ministrului nostru de finanţe.

Ce spunea domnişoara Jarolimova la acea conferinţă? În esenţă, ea susţinea, cu numeroase argumente, că impactul turbulenţelor financiare asupra economiilor din Europa Centrală şi de Est va fi substanţial. Nu s-a limitat să lanseze un avertisment, ci a prezentat şi unele modalităţi de acţiune prin care autorităţile ar putea limita acest impact. Nu avem niciun motiv să credem că ceea ce a afirmat în public diferă semnificativ de ceea ce îi propunea ministrului Papoianu în calitate de consilier.

Ce credeţi că au făcut guvernanţii noştri la auzul acestor sfaturi? Credeţi cumva că au luat aminte? Sau că au luat măsuri dintre cele sugerate de această expertă în macroeconomie? Da’ de unde! Au alungat-o imediat, de parcă viziunea ei despre economie ar fi fost o periculoasă boală contagioasă şi se temeau să nu se molipsească şi ei (n-avem noi norocul acesta…).

După ce i-au reziliat contractul, au continuat să practice aceleaşi politici economice păguboase, ba chiar au adoptat noi măsuri populiste care au alimentat şi mai mult dezechilibrele economice, că doar vin alegerile şi n-or fi ei fraieri să dea cu piciorul şansei de a mai sta încă o tură la masa îndestulată a puterii. Iar acum ministrul de finanţe nu ezită să arunce cu noroi în domnişoara Jarolimova, acuzând-o public că ar fi divulgat documente confidenţiale!

Domnule Papoianu, aţi stat o vreme la aceeaşi masă cu vocea raţiunii şi aţi ales să nu o ascultaţi! Aţi alungat-o repede ca să nu vă mai inoportuneze cu ştiinţa ei de carte care vi se părea obositoare şi deranjantă! Dacă atunci aţi fost surd la vocea raţiunii, acum fiţi măcar mut! Dacă nu dintr-o fărâmă de bun simţ, măcar din conştientizarea faptului că orice spuneţi de acum înainte va putea fi folosit împotriva dumneavoastră.

Cât despre mine, nu mă mai aştept la nimic bun de la politicienii noştri de toate zilele.”

(…)

– Domnule Tameş, chiar vă doriţi să ajungeţi premier? m-a chestionat marele magnat.

– Aşa cum am declarat public, nu voi refuza să formez guvernul dacă mi se va face această propunere, am răspuns eu, prudent.

– Eu mă cam îndoiesc că aţi luat decizia cea mai bună. Vă voi spune şi de ce. Ca om de afaceri cu interese mari în industria mobilei şi a petrolului, în domeniul imobiliar, dar şi în alimentaţia publică sau în turism, sunt nevoit să întreţin relaţii bune cu guvernul, oricare ar fi componenţa sau coloratura acestuia. Nu mai este un secret pentru nimeni că am contribuit financiar de-a lungul timpului la campaniile electorale ale tuturor partidelor serioase. Susţinătorii şi adversarii dumneavoastră deopotrivă au beneficiat de generozitatea mea, care  a avut mereu câteva zerouri în coadă. Am făcut-o pentru a-mi proteja afacerile. Nu urmăresc să obţin vreo poziţie politică – mi-am propus să creez un imperiu al afacerilor şi nu mă abat de la această abordare. Altfel spus, nu voi intra niciodată în jocul politic, deşi îl finanţez. Dumneavoastră sunteţi într-o cu totul altă ipostază: ţintiţi un loc extrem de important pe terenul de joc, dar nu dispuneţi de resursele financiare care condiţionează în mod normal accesul la o asemenea poziţie.

– Nu am resurse financiare substanţiale, dar nici nu mi-am propus să cumpăr vreo funcţie, am ţinut să precizez. În plus, nu sunt deloc interesat de ceea ce se petrece în afara terenului de joc.

– Aici greşiţi! a reacţionat Balaban. La fel ca la fotbal, şi în politică jocul de pe teren se derulează după indicaţiile celor de pe margine: antrenori, manageri, public, dar şi finanţatori şi sponsori. Nu aveţi cum să-i ignoraţi – ei îi ţin pe jucători pe teren.

– Eu voi fi un jucător care acţionează de capul lui şi gândeşte cu capul lui, am ţinut să precizez.

– Sunteţi politolog, dar vă faceţi iluzii că aşa ceva chiar este fezabil în jocul politic? Mă uimiţi. Acest joc este unul colectiv, iar ceilalţi jucători ştiu prea bine cine le sunt antrenorii, managerii şi – foarte important – finanţatorii. Dacă ar uita aceste lucruri, ar risca să fie schimbaţi la pauză sau, mai rău, să fie transferaţi la o echipă dintr-o ligă inferioară.

Anunțuri
Comentarii
  1. andreea spune:

    mie imi plac numele astea: „Papoianu”, „Stefancu”, „Minodora”… putin architipale mit si mioritic 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s